Două conferinţe despre Origen la Cluj

Întâlniri eveniment pentru iubitorii de patristică

Motto

 „(…) suntem asemenea unor pigmei cocoţaţi pe umerii unor giganţi; putem vedea mai mult şi mai departe decât cei din vechime, nu pentru că am avea vederea mai pătrunzătoare sau pentru că am fi mai înalţi, ci pentru că, precum nişte uriaşi, ei sunt cei care ne susţin şi ne înalţă”

(Bernard din Chartres)

(…) nos esse quasi nanos gigantium humeris insidentes, ut possimus plura eis et remotiora videre, non utique proprii visus acumine, aut eminentia corporis, sed quia in altum subvehimur et extollimur magnitudine gigantea.

(Bernardus Carnotensis)

Institutul de Studii Patristice „Augustinianum” (Roma), în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai (Cluj): Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Istorie şi Filozofie, Facultatea de Litere, dar şi cu sprijinul: AGRU şi ASTRU, îi invită pe cei interesaţi de studiile patristice (public larg şi specialişti în domeniu) la o serie de prelegeri şi dezbateri ce urmează a fi organizate periodic în spaţiul Universităţii clujene în următorii doi ani.

Cea de-a doua întâlnire este prilejuită de conferinţa cu tema Origen din Alexandria, un „pionier” al teologiei, susţinută de profesorul Giuseppe Caruso, de la Institutul de Studii Patristice „Augustinianum” (Roma). Conferinţa va avea loc marţi, 24 aprilie 2012, ora 18 (în sala Ferdinand a Facultăţii de Istorie), str. Napoca nr. 11, Cluj-Napoca.

În aceeaşi locaţie va avea loc miercuri, 25 aprilie 2012, ora 11, o a doua conferinţă cu tema Introducere în tratatul origenian Despre principii, susţinut de acelaşi prof. Giuseppe Caruso.

La aceste evenimente sunt invitaţi să participe toţi cei pasionaţi de patristică – cu o formare teologică, filozofică, istorică, dar şi în limbile clasice – studenţi, absolvenţi, cadre didactice, sau public larg, dornic să se iniţieze în acest domeniu.

Intenţia organizării seriei de prelegeri şi dezbateri în care se înscriu conferinţele anunţate mai sus – care va ocaziona de fiecare dată întâlniri cu specialişti de renume în domeniul studiilor patristice – este aceea de a crea în urbea clujeană un spaţiu de reflecţie pe teme patristice, cu un caracter intercultural, pluridisciplinar şi multiconfesional.

Organizatorii

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here